Sinele este esența noastră pură. Forma noastră cea mai înaltă, nemărginită, neclintită, nepătată, neinterferată, ne, ne ,ne. Pură.
Din punct de vedere cuantic, este dincolo de vid, de vidul cuantic.
Înainte de a continua să citești mai departe, te rog, alocă-ți câteva momente pentru și cu tine. Retrage-te într-un spațiu unde ești doar tu cu tine, într-un loc cu liniște. Ia o pauză de la tot.
Dacă circumstanțele de acum impiedică asta, te rog continuă să citești când ai oportunitatea de a avea cateva momente cu tine.
Dacă ai găsit locul potrivit fă un exercițiu de respirație în 4,6 sau 8 timpi, cum ți-e mai confortabil. Inspiri profund 4 secunde, reții respirația 4 secunde, expiri 4 secunde. Fă asta de câteva ori. Citește până la capăt pașii, apoi rămâi cu tine.
In timp ce inspiri și expiri profund, închide ochii, lasă gândurile să fie, e normal să fie, lasă-le să vină și să plece. Ești ca un călător care așteaptă trenul pe peron și privește cum trenurile vin și pleacă. Nu este necesar să urci în niciun tren, niciunul din ele nu este al tău. Mai stai un pic.
Cu ochii închiși, duci privirea înspre mijlocul frunții. Privirea ochilor se intersectează deasupra nasului, cu ei închiși. Inspiri și expiri profund fără să mai numeri respirațiile. Tu, doar fii.
Cu ochii fizici stai în acel punct de intersecție și privește gândurile cum vin și pleacă fără să intervii în vreun fel. Trec prin calea ta, tu ești și le privești. În timp ce le urmărești cum vin și pleacă îți dai seama că există un spațiu între ele. Ești asemenea unei pisici care pândește șoarecele așteptând să iasă dintr-o gaură, fără să intervii.
După ce ai prins spațiul dintre gânduri, stai cu el. Cu nimicul. Cu starea dincolo de vidul cuantic. Este pâlnia care te duce la sinele tău. Intră în profunzimea ta împreunâ cu nimicul, de acolo vii, acolo ești tu. Pur, curat și neinterferat.
Cum te-ai simțit regăsindu-te? Tu, ești acolo tot timpul, de pretutindeni. Dar este necesar să învățăm cum menținem asta. Cum facem să predomine? Cum dăm la o parte ce stă în calea sinelui nostru?
Anumite aspecte au făcut să uităm cine și ce suntem noi cu adevărat. Ne-au determinat să ne îndepărtăm de esența noastră, de când am venit pe această lume și este în regulă, toți trecem prin asta. Toate sufletele care sunt adulmecate de dulcețuri și nuanțe, care mai de care mai atrăgătoare.
Pentru început cu pași mici, apoi urcăm trepte și când ajungem să ne îmbrățișăm, nu mai vrem să ne dăm drumul, orice ar fi. Este minunat!
Dar cum ajungem să cunoaștem acea stare, să o menținem și să ne îmbrățișăm? Cum pot să nu îmi mai dau drumul din îmbățișarea mea?
Se vorbește des despre schimbare.
În profunzime, asta ne face să credem că ceva nu este în regulă cu noi.
Este despre descoperire, despre a uita tot ce ai fost învățat că ești, iar schimbarea vine în mod natural, fără să se nască din dorințe care sunt lipsuri, ci din inteții clare de a te îmbrățișa.
Ideea de schimbare vine din indoctrinarea societății: “Trebuie să fii altfel ca să te putem accepta.“
Tot ce se întâmplă în noi și percepem ca fiind evenimente neplăcute sau neîmplinitoare, se întâmplă datorită separării de sine, de când am venit pe lumea aceasta. De când am venit ni s-a spus să fim altfel de cum suntem. Ni se spunea să nu mai plângem când eram copii mici, să nu mai râdem, să fim cuminți, “desenează o casă nu desena un copac”, “nu te juca în bălți de apă”, “ia note bune ca să îi faci pe mami și pe tati mândri”, și lista poate continua.
Lumea aceasta deja creată înainte să ajungem noi aici, care ne-a molipsit cu panze care s-au extins pe toate palierele vieții. Și totuși ceva din noi caută. Un factor comun pe care îl avem cu toții, cautăm acel ceva al nostru, dar nu toți suntem conștienți de asta. Regăsirea de sine. Indiferent cine ești, ce faci și în ce colț al lumii ești, vrei conectarea cu sinele tău.
Drumul este pavat cu provocări, dar poți să așezi provocările la locul lor. Să le luminezi, le vezi, afli ce este de făcut cu ele, faci ceea ce este necesar și știi unde să le așezi, astfel încât să calci pe drumul tău fără să te mai împiedice pavajul.
Dacă o singură persoană a reușit ceva pe lumea asta, oricine poate. Limitele sunt niște iluzii. pe care mintea le adoră, este o hrană preferată a minții umane.
Începe prin a-ți oferi compasiune și blândețe, fii spijinul tău cel mai apropiat. Sunt ingrediente de nelipsit din acest proces pentru a-ți ușura procesul. Este necesar să avem curaj și să apelăm la contribuția cuiva să ne spijine în acest proces.
Este procesul nostru, drumul nostru. Este 100% responsabilitatea noastră, dar cum se poate “schimba” o minte, singură, aceași minte care a creat prin percepțiile sale și care a funcționat predominant într-un fel timp de 30 ani?
Avem nevoie de conexiuni cu alte minți și alte inimi, care să vadă și să simtă detașat de perspectiva noastră. Avem nevoie unii de alții. Cu tine ești în acest proces, dar nu ești singur/ă.
Acest proces poate să doară mai mult sau mai puțin pentru că dai de multe ziduri, convingeri, limitări, etichete care nici măcar nu îți aparțin.
Știi până când doare? Până când îți dai seama că nu este necesar să doară. De aici se trece la o altă etapă a regăsirii de sine.
“Schimbările” nu vin din durere, ci durerea vine din propria ignoranță. Am folosit ghilimele la cuvântul schimbare pentru că este mai ușor de înțeles pentru mintea care caută răspunsuri. Cum spuneam mai sus, nu este despre schimbare, ci despre a da la o parte voaluri multe, colorate, altele negre și care devin tot mai transparente până când sunt inexistente, este o transformare. Aici intervine naturalul. Reconectarea cu esența ta, cu sinele tău cel mai înalt.
Aveam în imaginea mea o plimbare printre ruinele marocane, multe voaluri atârnate în calea mea puse de alții și întreținute de mine. Unele multicolore, altele negre sau murdare. Unele cu sclipici, cu găuri sau cu nisip, altele curate.
Unele arse de soare, altele udate de ploaie. Pe câteva diin voaluri se așează păsări care-mi întâmpină calea cu glasul lor, pe altele observ scai care mă înțeapă. Zăresc printre voaluri raze de soare. Le dau la o parte și ajung într-un loc unde mă aud, mă vad luminată și plină de iubire. Sunt iubire. Alerg și mă îmbrățișez.
Tu, ți-ai mai da drumul? Ai vrea să călătorești cu trenul tău?
P.S. Ai simțit cumva liniște pentru câteva secunde când te-ai conectat cu sinele tău în timpul exercițiului?