Când aveam aproximativ 9 -10 ani am avut o atracție pentru Maroc, pentru acea zonă. Poate și pentru că era un moment prielnic de a petrece timp cu mama și mama cu mine la un serial care ne plăcea și se desfășura prin Maroc.
Cel mai mult îmi plăcea că aveam un momentul nostru. Momentul nostru ales de noi transformat într-un obicei, noi două avem o activitate împreună. Destul de absurd să spui activitate împreună când erai cu ochii într-un ecran, deci nu exista prezența cu adevărat, dar pentru mine era bine chiar și așa, era acolo și era suficient.
La finalul anului 2022 am avut oportunitatea de a merge într-o călătorie timp de patru luni, dintre care două luni au fost petrecute în Maroc. Voiam de multă vreme să-ajung pe acolo.
Aveam emoții „Să fie oare în realitate cum simțeam pe atunci?” Nici pe departe, a fost destul de diferit față de creația din mintea mea de pe atunci, dar a fost per total bine. Experiențe noi cu bune și cu mai puțin bune, să spunem experiențe echilibrate ca perspectivă asupra lor și am plecat de acolo cu amintiri frumoase.
Energia Marocului nu o simțeam fiind chiar benefică, din punctul meu de vedere, dar se compensa cu altele, pe care le percepeam ca fiind benefice.
Nu simt să intru acum în detalii legate de Maroc, poate altă dată, în alt context.
Atunci am realizat și mai bine că filmul, locul unde au fost cadrele filmate și deznodământul nu au fost atât de relevante cât a fost prezența mamei, fără vreun grad de comparație. Două aspecte diferite, dar oare să fie și asta modalitatea creierul de a se proteja sau de a proiecta aminirea plăcută sau de a crea o ancoră? Cred că din toate câte puțin.
Partenerul meu a plănuit să ajungem în Fes de ziua mea, știa că vreau să ajung acolo și am ajuns. M-am plimbat și printre ruine, îmi plac ruinele mult. Îmi transmit senzația de liniște, pace, transformare.
Ceva ce a fost cândva, s-a transformat și cu toate astea ceva puternic a mai rămas, e tot acolo. Și uite că acum am găsit o corelație faină între viziunea mea despre ruine și mama. A fost, s-a ruinat, s-a transformat și ceva puternic si frumos a rămas. Pun la pachet inclusiv convingeri. (râd)
Când eram în alt oraș, Essaouria, am cumparat niște vederi cu imagini de pe acolo. Mi-am spus că vreau să trimit două, nepoțelelor în USA și luasem trei vederi, parcă voiam să-mi trimit și mie una. Îmi plăcea ideea de a-mi scrie câteva cuvinte pe o vedere, dintr-un sine detașat de mine-observator, pe care să o deschid tot cu același entuziasm.
Am ajuns la poștă, vederile nepoțelelor erau scrise, dar mie încă nu mi-am scris nimic. Am luat repede un pix de pe acolo și am făcut posibil să mă rezum cu cuvintele atât cât permitea spațiul. Am scris Cameliei, acelei Camelii dezbracată de măști, de bariere, am scris esenței din ea, pe care o puteam vedeam dincolo de ziduri.
Am simțit iubire și compasiune pentru mine atunci și abia așteptam să ajungă la mine să recitesc ce mi-am oferit.
Femeia de la poștă era ușor nerăbdătoare să termin mai repede și să treacă la următoarea persoană, eu eram toată un zâmbet și era momentul meu. Am scris, mi-am făcut repede o poză la tejghea cu femeia în fața mea, am bagat vederea în plic, am dat cu limba pe plic cum se face și voila. Parcă semnasem pentru un cec de zeci de mii de euro ce ar fi urmat să îi primesc. (râd)
Să îmi scriu cu pixul pe hârtie, să trimit și să aștept mesajul de la mine către mine…pentru mine a fost un moment unic, revelator. Și cel mai fain a fost că am simțit să fac asta venind de la mine, fără vreo sugestie în mod conștient de pe undeva. Am simțit, am făcut.
Recomand cu căldură practicarea acestei metode, de a-ți trimite chiar o scrisoare. Cred că funcționează mai profund dacă trimiți dintr-un loc cu semnificație pentru tine spre acasă. O vacanță, un concediu, un retreat. Poate scrisă chiar pe un munte, la un traseu și trimisă a doua zi prin poștă.
Ți-ar plăcea să primești așa ceva de la cineva drag? Cuvinte scrise cu pixul pe hărtie din energia acelei ființe, cu onestitate, din căldură și cu drag? Începe cu tine, trimite-ți, privește-te, îmbrățișează-te, răsfață-te, vorbește-ți…așa cum ți-ar plăcea să facă și altcineva cu tine!
P.S. Scrisul nu este tocmai frumos pentru că mă grabeam un pic și eram entuziasmată, știu să scriu mai frumos de atât :))))) și mai mult :))))
Bună să-ți fie inima, ai grijă de ea!