Îmi râde sufletul, îmi râde corpul.
Îmi râde fața, îmi râd celulele corpului.
Nu știu în ce măsură îmi râde mintea sau mai de grabă îi râd eu….sau poate am ajuns să râdem împreună. Ca și orice stare, știu că nu e constantă, dar mă bucur acum de ea.
Știți cum e acea „criză” de râs, care nu se oprește, dar nici nu vrei să o mai oprești? Râs în hohote, întâmpinat cu lacrimi calde și susținute de un continuu râs.
Râs venit din claritate, din conștientizare, cu plâns venit din compasiune, care în interiorul meu a dus la o stare de liniște vis-a-vis de ce acceptam doar mental și atât.
Sunt lacrimi de ….
„Acum am înțeles profund că merit și acum sunt mai conștientă de momentele care m-au determinat să fiu în contact mai mare cu mine, cu nevoile mele. Acum am înțeles că merit absolut orice simt că aduce bucurie și un plus valoare în viața mea. Merit să fiu iubită, merit să fiu vazută, merit să fiu auzită pentru că în sfârșit, mi-am dat voie să fac eu asta cu mine la nivel mai profund. M-am îndreptat către mine și mai mult și am îmbrățișat acele părți din mine, care cândva nu erau iubite, văzute, auzite, acceptate.
Mi-am dat voie să văd acele părți pe care le refuzam, nu le acceptam, nu aveam suficientă claritate pentru că îmi era teama că ar putea să fie așa cum credeam, că ar putea să doară din nou dacă deschid cutia pandorei.
Dar în momentul în care am rămas complet singură, doar eu cu mine, fără partener, fără prieteni și fără familie care să-mi fie aproape, fără loc de muncă sau vreo sursă de venit…acela a fost momentul în care mi-am dat seama că mă ignoram pe mine! Și culmea, nu e prima oară, dar este o altă etapă de profunzime cu și mai mare claritate. Și mai cred că toți avem nevoie la un moment dat de o astfel de solitudine.
(de fapt, a fost un câine minunat care a susținut tot procesul meu prin simpla sa prezență și iubire reciprocă.)
Când mi-am dat seama că în primul rând, eu eram cea care mă ignoram…cum să nu mă apuce râsul și apoi plânsul și iar râsul?
Cum să nu te apuce râsu’-plânsu’ când…. ? (pauză mai lungă, s-a așezat liniștea și vreau să o ascult),…când ai oportunitatea să simți toate acestea, să nu te mai ignori și să-ti dai voie, să accepți că e în regulă să vrei ce îți aduce bucuria în viață.
„De ce vrei să fii important în viața cuiva, nu provine din ego?”
Dacă vine dintr-o nevoie și neconectare cu tine, ba da, este din ego dacă vine dintr-o lipsă. Importanța= a conta. Si nimeni nu poate să dea importanță altcuiva până nu dă importanță sieși. Importanță pe care ți-o oferi prin a te vedea, asculta, iubi, aprecia, admira, etc. Cineva pentru altcineva oricum este important, dacă nu ești tu, atunci este altcineva.
Sufletului nostru îi place să simtă ca cineva este important pentru el, dar nu dintr-o lipsă.
Este perfect în regulă să vrei să fii auzit, să vrei să fii văzut, să vrei să fii adorat.
Este perfect în regulă să fii în contact cu nevoile tale, să vrei ceea ce îți bucură sufletul, îți bucură trupul și îți bucură mintea. Bineînteles, atâta timp cât nu e în detrimentul altei ființe.
Privești și accepți înainte de toate, nevoile tale cele mai profunde, nu nevoile care vin cu o mască, cu un scut de protecție care să acopere nevoile de bază din teama de a nu fi rănite sau manipulate. Aceea este frica.
Nevoie....cuvânt un pic cam dur și lasă impresia că vine dintr-o lipsă așa că înlocuiesc cu: acele aspecte care îmi bucură sufletul, trupul și mintea!
BUNĂ SĂ-ȚI FIE INIMA!